România

Sărbătoarea Mărțișorului, tradiţie înscrisă în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității

Ministerul Afacerilor Externe întâmpină cu bucurie marcarea tradiției Mărțișorului, a cărei origine se pierde în timpuri imemoriale și a cărei valoare culturală a fost recunoscută la nivel internaţional. Parte a Patrimoniului Mondial Imaterial, prin înscrierea în Lista Reprezentativă UNESCO, sub titulatura de Practici culturale asociate zilei de 1 Martie, sărbătoarea Mărțișorului reprezintă un element identitar al culturii tradiţionale românești, fascinând prin unicitate şi inventivitate.

Cu rădăcini în spațiul sud-est european, obiceiul confecționării, oferirii și purtării Mărțișorului - artefact ce a cunoscut o varietate de forme creative de-a lungul timpului - simbolizează reînnoirea timpului și renașterea naturii. De la bănuțul de argint, legat cu șnur roșu și alb de mătase, purtat ca semn protector, până la variantele contemporane neconvenționale, legenda și tradiția Mărțișorului continuă să încânte și să bucure generații de români, fiind un exemplu viu al creativității umane şi al spiritului ludic.

În această zi a începutului de primăvară, Ministerul Afacerilor Externe se alătură tuturor celor care marchează sărbătoarea Mărțișorului şi contribuie la perpetuarea specificului acesteia către generațiile viitoare, transmițând tuturor urări de bine, sănătate și bucurii.

O primăvară frumoasă tuturor!

 

Informații suplimentare

Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat, la 6 decembrie 2017, înscrierea Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul) – dosar multinațional coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Macedonia de Nord și Republica Bulgaria – în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Reuniunea a avut loc la Jeju (Republica Coreea), în perioada 4-9 decembrie 2017.

În prim plan

 

Actualitatea consulatului

Stare de urgență în Italia pentru prezența Coronavirus

10.02.2020

Începând cu data de 31 ianuarie 2020 și pentru o perioadă de șase luni, Guvernul italian a decretat starea de…

Programul de burse MAE oferite de statul român cetățenilor străini, pe baza HG 288/1993, pentru anul universitar 2020-2021

13.01.2020

Vă comunicăm următoarele informații de interes cu privire la Programul de burse MAE oferite de statul român…

Întâlnirea literară cu scriitoarea de origine română, Lyana Galiș

16.12.2019

La 13 decembrie 2019, Consulatul General al României la Milano a găzduit întâlnirea literară cu scriitoarea de origine …

EVENIMENT LITERAR LA CONSULAT - ZIUA CULTURII NAȚIONALE!

09.12.2019

Sâmbătă, 18 ianuarie a.c., ora 17.00, Consulatul General al României la Milano va serba Ziua Culturii Naționale,…