Actualitatea consulatului

Manifestări orgzanizate de către oficiul consular pentru celebrarea Centenarului

În intervalul 2- 4 decembrie a.c., oficiul consular din Milano a celebrat Centenarul Marii Uniri, în cadrul a trei manifestări.

Evenimentele organizate la 2 și 3 decembrie au fost dedicate comunității române din zona de competență. La cina festivă din 2 decembrie, printre participanți s-au numărat exponenții mediului asociativ, reprezentanții clerului, artiști, întreprinzători, medici.

La Teatrul San Fedele din Milano a avut loc spectacolul aniversar, moment artistic de tradiții folclorice autentice, susținut de ansamblul artistic profesionist Dor Românesc din Bistrița-Năsăud. Artiștii transilvăneni au prezentat publicului român și italian dansuri populare de pe Valea Someșului, din zona Maramureș și Sibiu, interpretând tradiționalele colinde, alături de doinele populare românești și piese orchestrale. La manifestare au luat cuvântul Adrian Georgescu, consulul general al Romaniei la Milano, și Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

La 4 decembrie, CGR Milano a organizat, la Hotel Melia, tradiționala recepție diplomatică pentru celebrarea Zilei Naționale a Romaniei. Au luat cuvântul doamna Natalia Elena Intotero, Ministrul Românilor de Pretutindeni, George Gabriel Bologan, Ambasadorul Romaniei în Italia, Adrian Georgescu, consulul general la Milano, Alan Christian Rizzi, vicesecretarul Regiunii Lombardia, însărcinat cu relațiile internaționale. În cadrul solemn al ceremoniei, ambasadorul George Bologan a înmânat decorația Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, conferită de președintele României, Klaus Iohannis, pentru contribuția doamnei Dana Brânzei în domeniul cercetării medicale din cadrul „Istituto FIRC Oncologia Molecolare” din Milano.

Structura acestui eveniment aniversar centenar s-a bazat pe filonul tradițional, fapt pentru care a fost organizată a expoziție de costume populare autentice, provenid din toate zonele țării și o expunere de icoane pictate pe lemn cu o vechime de peste un deceniu. Expoziția a fost posibilă prin colaborarea reprezentanților Complexului Muzeal BN, director Alexandru Gavrilaș, și al artistei populare Virginia Linul. Ansamblul “Dor Românesc” din Bistrița-Năsăud a susținut un spectacol folcloric deosebit și foarte apreciat de cei prezenți. Printre participanți amintim pe Col. Lucian Gavrilă, comandantului Forțelor de Jandarmerie Europeană, Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița Năsăud, membri ai corpului consular din Milano, reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului asociativ, medici, artiști, oameni de cultură, reprezentanți ai clerului, oameni de afaceri italieni și români și mass-media română.

 

Galerie foto

În prim plan

 

Actualitatea consulatului

Stare de urgență în Italia pentru prezența Coronavirus

10.02.2020

Începând cu data de 31 ianuarie 2020 și pentru o perioadă de șase luni, Guvernul italian a decretat starea de…

Programul de burse MAE oferite de statul român cetățenilor străini, pe baza HG 288/1993, pentru anul universitar 2020-2021

13.01.2020

Vă comunicăm următoarele informații de interes cu privire la Programul de burse MAE oferite de statul român…

Întâlnirea literară cu scriitoarea de origine română, Lyana Galiș

16.12.2019

La 13 decembrie 2019, Consulatul General al României la Milano a găzduit întâlnirea literară cu scriitoarea de origine …

EVENIMENT LITERAR LA CONSULAT - ZIUA CULTURII NAȚIONALE!

09.12.2019

Sâmbătă, 18 ianuarie a.c., ora 17.00, Consulatul General al României la Milano va serba Ziua Culturii Naționale,…