România

Mesajul MAE cu ocazia Zilei Culturii Naţionale

​Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea Zilei Culturii Naţionale la 15 ianuarie, ziua de naştere a Poetului Național Mihai Eminescu, dată cu o profundă încărcătură simbolică pentru cultura și identitatea românilor.

Ziua Culturii Naționale reprezintă un moment de celebrare, dar şi un prilej de reflecţie asupra rolului şi locului valorilor patrimoniului românesc în cultura europeană și universală, precum şi asupra importanţei proiectelor culturale de interes naţional și a diplomației culturale.

Cultura este unul dintre elementele fundamentale care ne definesc identitatea naţională și individuală, iar promovarea unei diplomaţii culturale active reprezintă unul dintre pilonii fundamentali pe care se sprijină diplomaţia română, prin participarea la dialogul intercultural european şi global. Preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene oferă un prilej de excepție de a promova diversitatea culturii naţionale şi spiritul creator românesc şi de a ne reafirma ataşamentul faţă de valorile europene fundamentale.

Acest context cultural deosebit este pus în valoare de desfăşurarea, până pe 14 iulie 2019, a Sezonului România-Franţa, program unic de diplomaţie publică şi culturală, care evită clişeele, dar utilizează ritmurile şi tradiţiile prin valorificarea istoriei europene comune a celor două ţări.

Totodată, seria oportunităţilor de promovare a elementelor culturale specifice şi a spiritului inovator al tinerelor generaţii de artişti va fi continuată prin participarea României, ca ţară invitată, la Festivalul Internaţional EUROPALIA.

 

Informaţii suplimentare

Prin Legea nr. 238/2010, ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naţionale. Promovarea culturii române şi componenta culturală a relaţiilor bilaterale ale României reprezintă repere consacrate ale diplomației române, pentru a promova identitatea culturală și valorile limbii, culturii și tradiţiilor poporului român.

Detalii privind cele trei programe culturale majore ale anului 2019 menţionate mai sus sunt disponibile pe site-urile oficiale ale acestora: www.romania2019.eu, www.sezonulromaniafranta.ro, www.europalia.eu.

 

În prim plan

 

Actualitatea consulatului

Consulul general Adrian Georgescu s-a întâlnit cu membri ai comunității române din Trentino Alto Adige

23.09.2019

Consulul general Adrian Georgescu s-a întâlnit duminică, 22 septembrie 2019, cu membri ai comunității române din…

Participarea consulului Iulia Cupșa Kiseleff la omagierea soldaților transilvăneni, la Como

21.09.2019

La 21 septembrie a.c., a avut loc, la Como, manifestarea pentru omagierea soldaților transilvăneni și boemieni, căzuți…

Consulul general Adrian Georgescu a participat la evenimentul “LIUTERIA E DIPLOMAZIA”, la Cremona

18.09.2019

Consulul general Adrian Georgescu a participat marți, 17 septembrie 2019, la evenimentul “LIUTERIA E DIPLOMAZIA”.…

Consulul general Adrian Georgescu s-a întâlnit cu primarul orașului Bolzano

16.09.2019

La 14 septembrie a.c., consulul general Adrian Georgescu s-a întâlnit cu primarul orașului Bolzano, Renzo Caramaschi.…