România

Dinamizarea schimburilor comerciale şi a investiţiilor rămâne o prioritate în relaţia cu Emiratele Arabe Unite

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit marţi pe ministrul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi al Cooperării Internaţionale al Emiratelor Arabe Unite, Sultan Bin Ahmad Sultan Al Jaber, ocazie cu care şeful statului a subliniat că apreciază în mod deosebit dinamica pozitivă a relaţiilor dintre România şi EAU, care sunt foarte bune la nivel politic.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a salutat desfăşurarea primei reuniuni a Comisiei Mixte de Cooperare, care reprezintă un pas concret pe linia aprofundării cooperării bilaterale pe toate planurile de interes comun, cu accent în ceea ce priveşte domeniul economic.

Preşedintele a încurajat ca această reuniune să fie urmată de măsuri rapide şi eficiente de implementare a celor stabilite în cadrul lucrărilor.

Şeful statului a evidenţiat că eforturile de dinamizare a schimburilor comerciale şi a investiţiilor rămân o prioritate în relaţia cu EAU, care sunt primul partener economic al României din regiunea Golfului.

În acest sens, Administraţia Prezidenţială arată că Forumul de Afaceri bilateral, care se va desfăşura marţi, reprezintă un impuls pentru valorificarea potenţialului relaţiei economice dintre cele două ţări.

Ministrul de stat al EAU a subliniat că vizita sa, pe parcursul căreia este însoţit de o amplă delegaţie de reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai sectorului privat din ţara sa, a fost deosebit de fructuoasă şi că au fost identificate proiecte concrete de potenţiale investiţii, cu accent pe domeniile energie, transport, infrastructură, logistică, agricultură, turism sau imobiliare.

De asemenea, înaltul oficial a transmis dorinţa şi determinarea conducerii EAU de a deschide un nou capitol în relaţia cu România, pe care o consideră de importanţă strategică. Preşedintele României a salutat această propunere şi a asigurat că se va implica pentru sprijinirea acestui deziderat.

Preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit, cu acest prilej, şi pentru modul deschis în care EAU tratează comunitatea de români aflată pe teritoriul său, care este foarte bine integrată şi contribuie în mod substanţial la dezvoltarea societăţii emirateze.

Totodată, şeful statului şi ministrul de stat al EAU au fost de acord că există necesitatea unei cooperări politice mai strânse pe plan internaţional, în vederea gestionării mai eficiente a provocărilor regionale de securitate.

Ministrul emiratez se află în România în contextul desfăşurării primei sesiuni a Comisiei Mixte de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

În prim plan

 

Actualitatea consulatului

Stare de urgență în Italia pentru prezența Coronavirus

10.02.2020

Începând cu data de 31 ianuarie 2020 și pentru o perioadă de șase luni, Guvernul italian a decretat starea de…

Programul de burse MAE oferite de statul român cetățenilor străini, pe baza HG 288/1993, pentru anul universitar 2020-2021

13.01.2020

Vă comunicăm următoarele informații de interes cu privire la Programul de burse MAE oferite de statul român…

Întâlnirea literară cu scriitoarea de origine română, Lyana Galiș

16.12.2019

La 13 decembrie 2019, Consulatul General al României la Milano a găzduit întâlnirea literară cu scriitoarea de origine …

EVENIMENT LITERAR LA CONSULAT - ZIUA CULTURII NAȚIONALE!

09.12.2019

Sâmbătă, 18 ianuarie a.c., ora 17.00, Consulatul General al României la Milano va serba Ziua Culturii Naționale,…