România

Relaţiile dintre România şi Serbia sunt foarte bune şi vor fi mai bune

​Relaţiile dintre România şi Serbia sunt foarte bune şi vor fi şi mai bune, a afirmat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic, la Palatul Cotroceni.

"Relaţiile dintre România şi Serbia sunt foarte bune şi vor fi mai bune. Suntem (...) optimişti în această privinţă, fiindcă amândoi ne vom implica să fie mai bune. (...) Am discutat, evident, despre relaţia bilaterală, despre ce măsuri ar fi necesare pentru a stimula relaţia economică între ţările noastre. Serbia este principalul nostru partener din Balcanii de Vest şi este o relaţie economică în creştere. (...) Am avut un schimb de 1,3 miliarde de euro, un volum dublu faţă de ce am avut acum cinci ani", a declarat Iohannis.

El a precizat că a discutat cu Vucic despre interconectările dintre cele două ţări.

"Am discutat despre interconectările dintre cele două ţări, atât în domeniul energetic, cât şi transporturi, legături foarte importante şi pentru relaţiile economice între ţările noastre, dar şi pentru cetăţenii care vor să vadă cealaltă ţară sau să facă afaceri", a spus Iohannis.

Preşedintele a arătat că a discutat cu omologul său şi despre românii din Serbia şi despre sârbii din România.

"Am vorbit, evident, şi despre românii din Serbia şi despre sârbii din România, vorbesc despre minorităţile noastre, care au un rol foarte important de a întări puntea dintre ţările noastre. Este important de ştiut că s-au făcut paşi în această privinţă şi se vor face şi în continuare paşi importanţi. Eu am subliniat (...) nevoia unei colaborări mai intense şi între specialişti. (...) Domnul preşedinte mi-a comunicat că a fost stabilită o persoană care reprezintă Serbia în Comisia mixtă privind minorităţile naţionale", a afirmat Iohannis.

La rândul său, Aleksandar Vucic a declarat că Serbia şi România sunt legate "de o prietenie tradiţională". El a susţinut că autorităţile din ţara sa se vor strădui să ajute comunitatea română din Serbia.

"În ceea ce priveşte situaţia comunităţii române din Serbia, noi ne vom strădui să întreprindem lucruri importante. (...) Ne vom ocupa atât de mass-media în limba română, cât şi de şcolarizarea copiilor ce provin din rândul minorităţii române. Bineînţeles că nu îl vom dezamăgi pe domnul preşedinte în acest sens", a afirmat Vucic.

El a vorbit şi despre importanţa "îmbunătăţirii relaţiilor economice" dintre cele două ţări.

"Am discutat despre fluviul Dunărea, despre strategia dunăreană. (...) Cred că acest demers, colaborarea pe Dunăre, ar fi importantă", a menţionat Vucic.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

În prim plan

 

Actualitatea consulatului

Stare de urgență în Italia pentru prezența Coronavirus

10.02.2020

Începând cu data de 31 ianuarie 2020 și pentru o perioadă de șase luni, Guvernul italian a decretat starea de…

Programul de burse MAE oferite de statul român cetățenilor străini, pe baza HG 288/1993, pentru anul universitar 2020-2021

13.01.2020

Vă comunicăm următoarele informații de interes cu privire la Programul de burse MAE oferite de statul român…

Întâlnirea literară cu scriitoarea de origine română, Lyana Galiș

16.12.2019

La 13 decembrie 2019, Consulatul General al României la Milano a găzduit întâlnirea literară cu scriitoarea de origine …

EVENIMENT LITERAR LA CONSULAT - ZIUA CULTURII NAȚIONALE!

09.12.2019

Sâmbătă, 18 ianuarie a.c., ora 17.00, Consulatul General al României la Milano va serba Ziua Culturii Naționale,…