Actualitatea consulatului

Participarea consulului general Adrian Georgescu la prezentarea de carte românească la Cremona

Consulul general Adrian Georgescu a participat la manifestarea literar-istorică "Petru Ilieșu e la sua Romania, a trent'anni dalla Rivoluzione" (Petru Ilieșu și România sa, la treizeci de ani de la Revoluție), organizată de Asociația română Orrizzonti Latini, Asociația culturală ADAFA și Clubul Rotary din Cremona .

Evenimentul a avut loc la 28 septembrie 2019 la Muzeul Arheologic din Cremona, sub patronajul Consulatului General al României la  Milano.

A fost prezent poetul Petru Ilieșu care, alături de operele sale literare, s-a remarcat printr-o serie de acte de mare cura, jn perioada anterioară revoluției  și a evenimentelor din decembrie 1989 din România.

El a împărtășit celor prezenți experiența sa din acele vremuri și a recitat câteva poezii din culegerea realizată și lansată cu această ocazie.

La rândul său, Adrian Georgescu, contemporan cu poetul, a evocat momentele de înaltă tensiune din acele vremuri.A apreciat totodată activitatea culturală și civică a scriitorului, fondator al Fundației Timișoara și iniţiator al proiectului Timișoara Open Art City.

În prim plan

 

Actualitatea consulatului

EVENIMENT LITERAR LA CONSULAT!

09.12.2019

Vineri, 13 decembrie a.c., ora 18.30, Consulatul General al României la Milano va găzdui întâlnirea literară care o va…

Eveniment tradițional la Milano

18.11.2019

La 16 noiembrie a.c., spațiul cultural ”Fabrica del Vapore” din Milano a fost locul de desfășurare a evenimentului…

EVENIMENT LITERAR

14.10.2019

Luni, 21 octombrie a.c., ora 18.30, Consulatul General al României la Milano va găzdui întâlnirea literară care îl …

Participarea consulului general Adrian Georgescu la prezentarea de carte românească la Cremona

28.09.2019

Consulul general Adrian Georgescu a participat la manifestarea literar-istorică "Petru Ilieșu e la sua Romania, a…