Actualitatea consulatului

Consulul Iulia Cupșa Kiseleff a participat la Festivalului Internațional de Poezie-Triuggio

   La data de 2 iunie a.c., la Triuggio, a avut loc a 28-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie, organizat de Centro Giovanni e Poesia, președinte Alessandro Villa. Evenimentul s-a bucurat de patronajul oficiului consular din Milano, fiind organizat în colaborare cu Primăria din Triuggio și Centrul Cultural Italo-Român din Milano.

Din cele aproximativ 1000 de creații înscrise în concurs, peste jumătate au avut autori străini. Prezența talentelor românești a fost din nou de notorietate. Traducerea lucrărilor în limba italiană a fost asigurată de poeta Florentina Niță, în colaborare cu Centrul Cultural Italo-Român din Milano, președinte Violeta Popescu. Concurenții români au revendicat numeroase pemii. Printre câștigători au fost remarcați numeroși participanți ai edițiilor anterioare, elevi ai colegiilor brașovene.

La premiere au participat: primarul localității, Pietro Giovanni Cicardi, reprezentanți diplomatici ai Bulgariei, Republicii Moldova, Bangladesh, Benin, asociații culturale din mai multe țări, oameni de cultură. Din partea oficiului consular din Milano a intervenit Iulia Cupșa Kiseleff. Consulul român a apreciat implicarea și eforturile constante ale organizatorilor, care de 28 de ani promovează cultura universală, recunosc și încurajează tinerele talente naționale și internaționale.

Prezența românească la această manifestare dovedește temeinicia și coerența colaborării începute în urmă cu doi ani între reprezentanța consulară română și colegiile brașovene Unirea și Ioan Mesota.

În prim plan

 

Actualitatea consulatului

Consulul general Adrian Georgescu s-a întâlnit cu membri ai comunității române din Trentino Alto Adige

23.09.2019

Consulul general Adrian Georgescu s-a întâlnit duminică, 22 septembrie 2019, cu membri ai comunității române din…

Participarea consulului Iulia Cupșa Kiseleff la omagierea soldaților transilvăneni, la Como

21.09.2019

La 21 septembrie a.c., a avut loc, la Como, manifestarea pentru omagierea soldaților transilvăneni și boemieni, căzuți…

Consulul general Adrian Georgescu a participat la evenimentul “LIUTERIA E DIPLOMAZIA”, la Cremona

18.09.2019

Consulul general Adrian Georgescu a participat marți, 17 septembrie 2019, la evenimentul “LIUTERIA E DIPLOMAZIA”.…

Consulul general Adrian Georgescu s-a întâlnit cu primarul orașului Bolzano

16.09.2019

La 14 septembrie a.c., consulul general Adrian Georgescu s-a întâlnit cu primarul orașului Bolzano, Renzo Caramaschi.…