Actualitatea consulatului

Consulul Iulia Cupșa Kiseleff a participat la festivalul de scurtmetraje ”Memory Against Inhumanity-Mai piu”

La 28 ianuarie a.c., Universitatea de Studii din Milano-Bicocca a găzduit festivitatea de premiere a concursului Memory Against Inhumanity-Mai piu. Manifestarea s-a bucurat de patronajul mai multor state, printre care și cel al României, prin oficiului consular din Milano.

În concurs au intrat numeroase scurtmetraje, opere ale elevilor de liceu din state precum România, Grecia, Slovenia și Italia. Inumanitatea a fost tema propusă, obiectiv care intră în consonanță directă cu data de 27 ianuarie, decretată Zi a Memoriei. Moderatorul evenimentului a fost cunoscuta jurnalistă italiană, Adriana Pannitteri.

Promotorul proiectului este asociația Netforpp Europp care, alături de acest concurs cinematografic, a propus tinerilor din țările participante studii interesante cu impact în cadrul psihiatriei psihodinamice. Întreg programul s-a bucurat de sprijinul și finanțarea Uniunii Europene.

Au reprezentat România : Liceul cu Program Sportiv, Suceava- cu scurtmetrajul Forget me not! și Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu,Timișoara- cu scurtmetrajul Ekaterina. Proiectul Ekaterina a fost cel premiat. Distincțiile au fost acordate de către reprezentanții diplomatici prezenți: fostul ambasador italian în Grecia, consulul general onorific al Sloveniei, reprezentantul oficului consular al Greciei. Din partea CGR Milano a participat Iulia Cupșa Kiseleff, consul.

În contextul declarării zilei de 27 ianuarie, Zi a Memoriei, acestă inițiativă cinematografică dorește să readucă în contextul european actual analogia unor acțiuni umane degradante și atroce ale trecutului. Mesajul transmis este cel al unor tineri către generația tânără și nu numai, cu intenția prevenirii comiterii unor fapte injuste în raport cu demnitatea și suveranitatea drepturilor oricărui cetățean. În paralel, la Palatul de Justiție din Milano, este accesibilă publicului expoziția care ilustrează persecutarea bolnavilor psihici și invalizilor în perioada Germaniei național socialiste.

În prim plan

 

Actualitatea consulatului

Participarea consulului român la prezentarea proiectului ”100 de experte-femeile în politica internațională”

19.03.2019

La 19 martie a.c., la sediul Institutului de Studii Politice Internaționale din Milano (ISPI) a avut loc prezentarea…

Întâlnire de lucru a consulului român cu reprezentantul pentru cultură din cadrul Regiunii Lombardia

08.03.2019

La 8 martie a.c., a avut loc întâlnirea de lucru a reprezentantului oficiului consular din Milano cu delegatul pentru…

Consulul român a participat la sărbătoarea Mărțișorului în comunitatea cremoneză

04.03.2019

La 2 martie a.c., asociația română din Cremona, Orizzonti Latini, a organizat evenimentul, "Sărbătoarea Marțișorului. …

Participarea consulului Iulia Cupșa Kiseleff la sărbătoarea Mărțișorului la Milano

25.02.2019

La 24 februarie a.c., Consulatul General al României la Milano a sărbătorit Primăvara din Balcani în alb și roșu …