Actualitatea consulatului

Propunerea de nominalizare a Consulului general, Adrian Georgescu, în calitate de membru al Comitetului de Președinție al Corpului Consular din Milano și din Lombardia

Adrian Georgescu, Consulul general al României la Milano, a fost invitat la 11 aprilie 2018 să participe la ședința Comitetului de Președinție al Corpului Consular din Milano și din Lombardia.

Motivul invitației l-a constituit solicitarea adresată celor prezenți de către Walid Haidar, Decanul Corpului consular, de a susține, în cadrul Adunării Generale care va avea loc în vară, ocuparea locului lăsat liber în cadrul Comitetului prin plecarea lui Philip Reeker, Consulul General al SUA, de către Adrian Georgescu.

Solicitarea a avut la baza participarea activă a diplomatului român la multiplele acțiuni ale Corpului Consular.

Menționăm că, alături de latura financiar-economică, și nu numai, prin care Milano se desprinde ca lider regional, activitatea diplomatică a orașului este cel puțin la fel de intensă. Cu 124 de consulate, Milano ocupă locul 1 în lume, urmat fiind de New York, cu 113.

În prim plan

 

Actualitatea consulatului

Întrebări frecvente referitoare la exercitarea dreptului de vot pe data de 26 mai 2019

22.05.2019

1. Unde se poate vota în străinătate pentru Parlamentul European și pentru referendumul național? Răspuns: La…

Instrucțiuni și acte normative pentru buna organizare și desfășurare a referendumului național din 26 mai 2019

22.05.2019

Biroul Electoral Central prin Decizia 72/D/14.05.2019 (Anexa 4) a stabilit proceduri privind operațiunile de votare, după…

Ambasadorul României la Milano, George Gabriel Bologan, va susține conferința”Europa, identità e prospettive”

21.05.2019

Miercuri, 22 mai 2019, ora 14.30, la Biblioteca de Științe Politice, sala de lectură a Centrului de Documentare…

Vizita de lucru a reprezentanților bisericii orodoxe și catolice române din zona lombardă, la Regione Lombardia

20.05.2019

La 20 mai a.c., la sediul Regiunii Lombardia a avut loc întâlnirea reprezentanților bisericii ortodoxe și catolice…